Donatella Versace
Este celebră pentru petrecerile luxoase, părul blond platinat, diamantele extravagante, dar mai ales pentru simplul fapt că este sora binecunoscutului creator de modă Gianni Versace - desigur vorbim de Donatella Versace. Ea este acum la conducerea imperiului Versace, pentru a duce moştenirea fratelui ei mai departe. Donatella a fost o adevărată inspiraţie pentru fratele ei, acesta creând haine unicat special pentru ea.
Simţul estetic al Donatellei a fost de mare ajutor în crearea brandului Versace, iar fratele său se baza foarte mult pe opiniile ei. În 1980 i-a dedicat un parfum numit ,, Blonde,, , deasemenea i-a dat mână liberă să îşi creeze propria linie de haine - Versus.
Viaţa i s-a schimbat dramatic pe data de 15 Iulie 1997, ziua în care iubitul ei frate a fost împuşcat mortal în Miami. Realizând că viaţa trebuie să mergă mai departe , chiar şi fără fratele ei, după numai trei luni de la moartea lui Gianni, Donatella a prezentat o nouă colecţie ,, ready-to-wear,,. Colecţia de haine de Primăvară- Vară prezentată în 1998 a făcut valuri printre criticii de moda. Rochiile, cămăşile, fustele, pantalonii şi accesoriile prezentate pe podium au arătat că numele Versace continuă să trăiască .
În prezent Donatella este vice-preşedintele companiei Versace Group şi Designer Şef, supervizând zeci de colecţii în fiecare an. Hainele create de Donatella sunt purtate pe covorul roşu, la petreceri sau doar la o plimbare în parc. Rochiile de seara create de ea sunt la mare căutare printre celebrităţi, iar printre clientele ei fidele se numără Jenifer Lopez, Janet Jackson,Mia, etc
Chiar dacă fondatorul imperiului Versace a fost fratele mai mare Gianni , Donatella a fost inspiraţia lui şi scara spre succes, iar datorită firii ei puternice brandul Versace continuă să trăiască. Gianni ar fi mândru!
Daca ti se pare acest articol interesant sau folositor, poti sa pui un link spre el.
Doar copiezi acest cod oriunde doresti la tine in pagina (Ctrl+C)
Linkul va arata asa:: Donatella Versace







