Haine de firma

Ghid online de haine, încălțăminte și accesorii de firmă. Aici prezentăm colecții noi ale unor case de modă cu renume.



Haine vara 2010

15 December, 2009 (00:38) | Moda | Scris de: Claudia

2010 va fi un an extaziant pentru modă, experţii prezic ieşirea din criza globală şi ca rezultat ne putem aştepta să vedem un nou standard al modei şi o creştere către un nou nivel. Trendul pentru 2010 este clasic dar cu o infuzie serioasă de piele şi sex. Dacă eşti femeie clar ai nevoie de look-urile cheie pentru vara lui 2010 în materie de haine, pentru că dacă iţi pasă de cum arăţi nu vrei să fii prinsă purtând ceva ce a fost la modă anul trecut. Aşa că am facut o listă pentru a fi la curent cu trendul verii viitoare:

haine-prada-2010

– pantaloni scurţi – până acum lumea avea o idee preconcepută despre ei şi locul lor părea că este la plajă sau la sala de sport, dar gata, acum sunt în centrul atenţiei. Ar trebui să vă pregătiţi de acum şi să vă luaţi din timp abonamente la sala de sport pentru că pentru a purta pantalonii recomandaţi de stilişti, care apropo sunt foarte scurţi, aveţi nevoie de un trup îngrijit. Lungimea pantalonului devine din ce în ce mai mică aşa că pentru a-i purta pe stradă ai nevoie de multă încredere în tine, iar pentru inspiraţie cei de la Prada au pregătit câteva ţinute superbe.
– un alt element cheie în ţinuta verii viitoare sunt şosetele peste genunchi – care se anunţa a fi de nelipsit din garderoba noastră anul care vine. Purtate ziua într-o ţinută casual sau sport pot face minuni, dar nici seara la un club nu sunt de lepădat, trebuie doar să alegeţi modelul potrivit fiecărei ocazii: de bumbac ziua şi din dantela pentru seară – un accesoriu special creat pentru completarea look-ului . Culorile vii sunt mereu o alegere potrivită.

ciorapi-lungi

– haine-le militare sau look.ul tribal este din nou în atenţia stiliştilor – civilizaţii antice revin la viaţă prin jacheta tunică placată cu accesorii de metal şi pictată cu vopsea de război. Printre brandurile de renume ce adoptă stilul ,,warrior,, pentru vara lui 2010 se numără Gucci, Balmain, Balenciaga sau Gareth Pugh. Lumea antică este în centrul acestui trend, începand cu Roma şi Egipt până la femeia războinică celtică. Hainele create în stilul ,,warrior,, sunt puternice şi impresionante din materiale ca pielea sau pvc-ul cu design drept şi taieturi curate.

warrior-look-2010

– vrei să fii sexi? atunci o rochie lungă crăpată până aproape de coapse este alegerea stiliştilor pentru 2010. După multe sezoane în care rochiile mini erau punctul forte al unei ţinute sexi a venit şi rândul rochiilor lungi. Iar cele mai impresionante modele de rochii, elegante, vaporoase și sexi în acelaşi timp au fost cele de pe podiumul celor de la Versace, care sunt specialişti în infuziunea de ,,sexi,, în hainele create. Pentru un look desăvârşit ai nevoie neapărat de tocuri înalte.

haine-versace-2010

– culori vii – nu mai este nevoie să ne îmbrăcăm în haine colorate uni, nu imprimeurile florale şi cele animale sunt în vogă, iar colorile vii la mare căutare. Este vară şi nu există restricţii în modă, pantaloni de costum sau colanţi, indiferent ce alegem este important sa fie cât mai vesel coloraţi: în dungi sau modele abstracte de culori. Cei de la Balenciaga ne recomanda stilul skinny iar cei de la Cavalli pantaloni mai lejeri, amândouă fiind stiluri puternice şi cu un impact garantat.

pantaloni-2010

– dacă tot vorbim de haine, în materie de jeans în vara lui 2010 se vor purta foarte mult pantalonii peticiţi sau rupţi şi decoloraţi, iar modelul skinny este perfect pentru aceste modificări. Dacă nu iţi permiţi să achiziţionzi una din perechile recomandate de designeri, nici o problemă, nu fi dezamăgită, poţi să iţi modifici singură perechea de blugi aleasă după placul inimii, este permis orice fel de material pentru peticire iar dacă îi vrei mai rupţi este şi mai simplu. Ralph Lauren îi recomandă combinaţi cu un sacou casual.

jeans ralph lauren

În mare cam asta ar fi de spus despre direcţia luată de moda 2010, fiţi fără griji, orice schimbare va apărea noi vă ţinem la curent, dar pâna atunci aveţi încredere în stilul personal şi nu uitaţi de atitudine – e tot ce contează!

Daca ti se pare acest articol interesant sau folositor, poti sa pui un link spre el.
Doar copiezi acest cod oriunde doresti la tine in pagina (Ctrl+C)
Linkul va arata asa:: Haine vara 2010

Comments

Comment from MonnKy Textiiii
Time: August 31, 2010, 4:29 pm

coooooool!!! suuuuuper:)

Write a comment